AVIZ
referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene,
precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 99 din 20.03.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D295/20.03.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii posibilității pentru ordonatorii de credite din Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, similar celor din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații ca, prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (1), (3)-(8) şi (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, să angajeze şi să utilizeze fonduri publice prin utilizarea acreditivelor sau prin efectuarea de plăţi în avans pentru achiziţiile de active nefinanciare, bunuri materiale, servicii sau/şi lucrări, precum şi cele destinate executării misiunilor specifice, pentru care perioada de realizare depășește anul bugetar în care a fost realizat angajamentul legal sau pentru care furnizorii nu doresc să livreze produsele în situația în care plata nu se realizează prin utilizarea unor astfel de instrumente.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. La primul paragraf al preambulului semnalăm că, în varianta actuală, frazei în discuție îi lipsește predicatul. Drept urmare, propunem fie ca punctul amplasat la finalul acesteia să fie înlocuit de virgulă, fie reconsiderarea formulării în lumina celor semnalate.
La cel de-al doilea paragraf recomandăm disjungerea textului în paragrafe distincte, întrucât ipotezele avute în vedere în forma propusă nu sunt clar delimitate.
Semnalăm totodată faptul că recurgerea la procedeul utilizării parantezelor în vederea detalierii informațiilor avute în vedere este în dezacord cu exigențele de tehnică legislativă, motiv pentru care sugerăm reformularea textului astfel încât să nu se mai justifice menținerea acestora.
4. La articolul unic, la textul propus pentru art. 34 alin. (1), întrucât intervenția legislativă vizează un singur alineat, și nu articolul per ansamblu, marcajul din debutul normei se va realiza sub forma „(1)”, și nu ”Art. 34 (1)”.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 276/21.03.2023